Marea la Capul Caliacra

Interesant cum sub influenta literaturii proiectam asupra unor locuri idei si ganduri. Atmosfera unui roman devine atmosfera unui oras necunoscut. Dorul mistuitor de a merge acolo e dorinta de a intra in poveste. E dorul de vacanta, de aventura. In ultima instanta - bovarism.
Nici pana acum nu stiu daca Balcicul e asa cum mi-l imaginam. Ce-mi imaginam de fapt? In cartile Cellei Serghi e vorba de case albe, de dealuri de creta, de turci care vand "bezeli", de mare si de rasarituri de luna pe Capul Caliacra. Case albe,taranesti si turci care vand "bezeli" nu mai sunt. Doar o moschee cu un singur minaret. Si minaretul de la "Cuibul linistit" al reginei Maria, care nu apare in carte, dar am crezut ca l-am recunoscut in tablourile lui Tonitza.De fapt, mai mult decat cartile, m-a atras spre Balcic linistea dupa-amiezelor insorite din tablourile lui, cararile ce coboara in plin soare unduios, spre mare. Iluzia Orientului.
Sunt acolo dealurile de creta si marea e acolo. Si daca privesti din larg dincolo de plaja ingusta si cele doua randuri de umbrelute, e un peisaj de inceput de lume. Uitandu-ma la dealurile albe, imi veneau obsesiv in minte versurile lui Arghezi: "Doamne,fa-i bordei in soare/Intr-un colt de tara veche"...
Categoric, despre Balcic nu pot vorbi. Poate, ca si Don Quijote, am vazut acolo lucruri care nu mai sunt. Dar despre Capul Caliacra, despre mare la capul Caliacra, as putea vorbi la nesfarsit. Vedeti ceata aceea albastra, care uneste mare si cer? E un capat de lume acolo si n-ai fi uimit sa apara din valuri sirenele ce-i luasera mintile candva si lui Odiseu. Stanci inalte, rosiatice, coboara abrupt spre mare. Si Marea Neagra e aici albastra-albastra. Printre stanci, neasteptat, apar trepte serpuite, pe care vor fi urcat candva, intorcandu-se de la pescuit, locuitorii cetatii. Pentru ca e o cetate la Capul Caliacra. Trecand pe sub poarta de intrare, am alergat aproape printre ruine, in cele patruzeci de minute, cat s-a indurat soferul blugar sa ramana acolo, desi i-am explicat cu putine cuvinte si multe gesturi ca in autogara (ABTOЃAPA) plecarea lui era prevazuta mult mai tarziu...