vineri, 14 ianuarie 2011

Un gand razlet

Citind aceasta fraza a lui Liiceanu: "Integrarea noastra in Europa ar trebui sa inceapa cu reintegrarea interbelicului, adica a locului in care s-a intrerupt cresterea organica a istoriei noastre." ... bucuria ca "stiam eu !", stiam ca acolo zace, nepretuit inca asa cum se cuvine, ce are mai valoros cultura noastra.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Stiam ca Sadoveanu a fost un scriitor prolific, am invatat la scoala de Fratii Jderi, de Baltagul si de Neamul Soimarestilor, am citit cu sufletul la gura intr-o vara Zodia Cancerului si candva, demult, Nada Florilor in editia aceea cu coperta colorata si scris mare din Bibioteca pentru toti, insa nu am stiut, spre rusinea mea, ca a scris asa de mult, chiar mai multe romane pe an. Un adevarat Alezandre Dumas al nostru, unul mai valoros.

Si, ca sa va minunati si voi:

1904
- Soimii
- Povestiri
- Dureri inabusite
- Crasma lui Mos Precu

1905
- Povestiri din razboi. Intamplari si acte eroice de la 1877

1906
- Floare ofilita (roman)
- Amintirile caprarului Gheorighita (povestiri)
- Mormantul unui copil (povestiri)

1907
- Insemnarile lui Neculai Manea (roman)
- La noi in Viisoara. Scrisori catre un prietin (povestiri)
- Vremuri de bejenie (povestiri)

1908
- Duduia Margareta
- Oameni si locuri
- O istorie de demult

1909
-Cantecul amintirii

1910
- Povestiri de sara

1911
- Apa mortilor (roman)
- Povestiri de petrecere si de folos. Carte alcatuita de Mihail Sadoveanu

1912
- Bordeienii si alte povestiri
- Un instigator

1914
- Impresii dobrogene

1915
-Neamul Soimarestilor

1916
- 44 de zile in Bulgaria
- Foi de toamna

1917
- File sangerate. Povestiri si impresii de pe front

1920
- Umbre
- In amintirea lui Ion Creanga
- Frunze-n furtuna

1921
- Strada Lapusneanu. Cronica din 1917
- Cocostarcul albastru (povestiri)

1922
- Neagra Sarului
- Lacrimile ieromonahului Veniamin
- Pildele lui cuconu Vichentie
- Drumuri basarabene
- Nuvele si schite

1923
- Razboiul balcanic
- Ti-aduci aminte
- Oameni din luna (roman)

1924
- Vietile sfintilor vol I - Spre Emaus (colaborare cu D.D. Patrascanu)

1925
- Venea o moara pe Siret

1926
- Tara de dincolo de negura
- Dumbrava minunata
- Vietile sfintilor, vol II - Sfintele amintiri (colaborare cu D.D. Patrascanu)

1928
- Demonul tineretii
- Imparatia apelor
- Hanu-Ancutei
- Olanda. Note de calatorie

1929
- Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda
- O imparatie ciudata

1930
- Baltagul
-Departari

1931
- Maria-sa puiul padurii

1932
- Nunta domnitei Ruxandra
-Uvar

1933
- Locul unde nu s-a intamplat nimic sau Targg moldovenesc din 1890
-Creanga de aur
-Trenul fantoma

1934
-Noptile de sanziene
Soarele in balta sau aventurile sahului
-Inima noastra
- Viata lui Stefan cel Mare

1935
- Ucenicia lui Ionut - (Fratii Jderi, vol.1)
-Cuibul invalizilor
- Pastele blajinilor
-Inima noastra. Povestiri pentru popor.

1936
- Izvorul alb - (Fratii Jderi , vol.2)
- Cazul Eugenitei Costea

1937
- Istorisiri de vanatoare

1938
- Ochi de urs
- Valea Frumoasei

1939
- Morminte

1940
- Divanul persian
- Vechime

1941
- Ostrovul lupilor

1942
- Oamenii mariei sale (Fratii Jderi , vol. 3)

1943
- Povestile de la Bradu-Stramb

1944
- Anii de ucenicie

1945
- Lumina vine de la rasarit

1946
- Caleidoscop. Impresii din Uniunea Sovietica:problema rurala
- Fantezii rasaritene

1947
- Legende Sfinte

1948
- Pauna Mica

1949
- Mitrea Cocor

1950
- Nada Florilor. Amintirile unui pescar cu undita
- Clont de fier

1952
- Nicoara Potcoava. Povestire istorica

1954
- Aventura in Lunca Dunarii
- Evocari
- Muncitori si pastori

1960
- Marturisiri

Inteleptul Santabarenos

Si pentru ca tot vorbeam de personaje necuvantatoare, unul demn de admiratie este Santabarenos, asinul filozof din Creanga de aur a lui Sadoveanu. Asinul lui Kesarion Breb este, desigur, o trimitere directa la Biblie, subliniata de numele asinului, in a carui compozitie intra "santa" - "sfant" in italiana. Dar Santabarenos este mai ales un mare filozof, stoic as spune, pentru ca priveste cu dispret maririle acestei lumi.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Motani in literatura

Ar fi interesant de urmarit motanii care strabat literatura romana. Azi l-am descoperit pe al doilea, intr-un interval relativ scurt de timp si am de gand sa mai caut si altii.

Mai intai a fost Mirciulica. Fenomenala coincidenta! Pisoii mei sunt alintati si ei "Mirciulica". Atunci cand nu sunt alintati, ii cheama, pe rand: Mircea si Grigore. Si pana sa citesc romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, credeam ca sunt nume foarte originale pentru niste motani. In fine...

Mirciulica - cel din carte, motanul cu trup de hartie - e si el un pisoi alintat, mananca jeleuri si fondante, iar atunci cand e racit, Melania ii pregateste lapte cald cu un strop de rom. Daca va asteptati ca Melania sa fie o fetita rasfatata, va inselati. Sau ma rog, aceasta ar fi doar o latura a personajului. Melania mananca multe dulciuri, rationeaza cu voce tare, dar tot ea rezolva cazuri de crima doar citind articolele publicate in ziare. E o pensionara vaduva, iar prietenia ei cu Mirciulica e unul din lucrurile care intriga cel mai putin in Cianura pentru un suras, acest policier savuros, apoi in Buna seara, Melania! Dar nu va povestesc mai mult! Ce mai trebuie sa stiti totusi e ca in final Mirciulica are ultimul cuvant, el declanseaza finalul neasteptat.

Azi, in Dimineața pierdută a Gabrielei Adamesteanu, l-am întâlnit pe motanul Piturca. Din nou, un nume foarte original pentru un motan, care poarta ceva din farmecul locului. Nimic din aerul aristocrat al lui Mirciulica. Trebuie sa știți că Piturca e un cotoi jigărit, râios, pe care doar Ana, servitoarea, l-a salvat de la pieire, ungandu-l cu gaz. Desi apare in momente cruciale ale romanului, pretext de dialog in momente stanjenitoare, Piturca nu joaca un rol major. Insa, cu blana lui galbuie, spalacita, el pare sa traverseze generatiile privind mereu batjocoritor spre oaspetii nepoftiti.

Nu vreau sa fac remarci sexiste, nici macar atunci cand e vorba de rasa pisiceasca, dar am intuitia ca in literatura apare mai mereu motanul si nu consoarta lui. Poate pentru ca are un aer mai boem, de aventurier, un farmec usor golanesc. Vorba poetului ce i-a-nchinat balada:

"Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi"...

marți, 16 noiembrie 2010

Mirona si propaganda comunista

      Sa nu credeti ca citesc numai Cella Serghi. Insa intamplarea a facut sa citesc de curand Cartea Mironei. (Intamplarea fiind aici doar "une façon de parler". Nimic nu e intamplator cand e vorba de literatura.)

      Cartea Mironei e un  roman plin de poezie.O poveste usor romantioasa, scrisa frumos. Mai ales inceputul. Inceputul imi place mult. Apoi poezia devine usor dulceaga, nu de prost gust, doar de o sensibilitate usor demodata, dar nu-i mai dai atentie, te-a "prins" firul povestii, al povestilor care se impletesc.

     Pretextul romanului e legenda misterioasa a Fanei (bunica Mironei), ce fugise cu un grec in ziua nuntii fiicei ei. Mai e povestea de dragoste care traverseaza romanul, imposibila, cum altfel, Stefan fiind casatorit. Si drumul initiatic in cautarea Fanei, bildungsromanul Mironei. Odata cu el, romanul scrierii unui roman. Iar in final, toata aceasta constructie, cu fragmente dispuse atat de ingenios, toata tensiunea narativa, povestea de dragoste, povestile de razboi... toate esueaza lamentabil in literatura de propaganda!...

     Nu-mi plac romanele cu teza. Prin ideile vehiculate, Cartea Mironei e o carte feminista, cum s-ar spune. Pare adresata unui public exclusiv feminin. Am regasit aici ceva din Françoise Sagan, in felul de a vorbi despre iubire pe alocuri si mai ales despre euforia libertatii recuperate dupa iubire. Ceva din Pascale Roze in evocarea atmosferei apasatoare din casa batranei Catian. Dar si din realisti.

    Miza feminista a romanului ramane astfel destul de subtila. Dar finalul e complet ratat. In final, ratat visul Mironei de a scrie un roman, din moment ce incepe sa scrie reportaje si brosuri de propaganda. Intreg romanul e pus astfel sub semnul revolutiei comuniste.

   Am regasit insa din cand in cand, la cotitura unei fraze, ca un ecou, marea. Si dealurile de creta vorbesc parca de Dobrogea si de Balcic. E evocat uneori Matisse, alteori Tonitza.

   Structura romanului e bineinteles o mise en abîme a mitului lui Sisif - ce trimite aici la destinul scriitorului de a-si reincepe munca la nesfarsit. Numai ca aici Sisif e comunist.

luni, 8 noiembrie 2010

Marea la Capul Caliacra


Interesant cum sub influenta literaturii proiectam asupra unor locuri idei si ganduri. Atmosfera unui roman devine atmosfera unui oras necunoscut. Dorul mistuitor de a merge acolo e dorinta de a intra in poveste. E dorul de vacanta, de aventura. In ultima instanta - bovarism.
Nici pana acum nu stiu daca Balcicul e asa cum mi-l imaginam. Ce-mi imaginam de fapt? In cartile Cellei Serghi e vorba de case albe, de dealuri de creta, de turci care vand "bezeli", de mare si de rasarituri de luna pe Capul Caliacra. Case albe,taranesti si turci care vand "bezeli" nu mai sunt. Doar o moschee cu un singur minaret. Si minaretul de la "Cuibul linistit" al reginei Maria, care nu apare in carte, dar am crezut ca l-am recunoscut in tablourile lui Tonitza.De fapt, mai mult decat cartile, m-a atras spre Balcic linistea dupa-amiezelor insorite din tablourile lui, cararile ce coboara in plin soare unduios, spre mare. Iluzia Orientului.
Sunt acolo dealurile de creta si marea e acolo. Si daca privesti din larg dincolo de plaja ingusta si cele doua randuri de umbrelute, e un peisaj de inceput de lume. Uitandu-ma la dealurile albe, imi veneau obsesiv in minte versurile lui Arghezi: "Doamne,fa-i bordei in soare/Intr-un colt de tara veche"...
Categoric, despre Balcic nu pot vorbi. Poate, ca si Don Quijote, am vazut acolo lucruri care nu mai sunt. Dar despre Capul Caliacra, despre mare la capul Caliacra, as putea vorbi la nesfarsit. Vedeti ceata aceea albastra, care uneste mare si cer? E un capat de lume acolo si n-ai fi uimit sa apara din valuri sirenele ce-i luasera mintile candva si lui Odiseu. Stanci inalte, rosiatice, coboara abrupt spre mare. Si Marea Neagra e aici albastra-albastra. Printre stanci, neasteptat, apar trepte serpuite, pe care vor fi urcat candva, intorcandu-se de la pescuit, locuitorii cetatii. Pentru ca e o cetate la Capul Caliacra. Trecand pe sub poarta de intrare, am alergat aproape printre ruine, in cele patruzeci de minute, cat s-a indurat soferul blugar sa ramana acolo, desi i-am explicat cu putine cuvinte si multe gesturi ca in autogara (ABTOЃAPA) plecarea lui era prevazuta mult mai tarziu...

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Argument

Pentru că am citit mereu la întâmplare si nu prea...pentru că şi cărţile se strigă şi vorbesc între ele, pentru că dorinţa unei noi lecturi s-a născut adesea dintr-o lectură mai veche, alteori dintr-un zvon, o înttâmplare, dar chiar şi atunci s-a dovedit până la urmă că toate întâmplările au un rost al lor, tăinuit, pentru că Balcicul lui Sebastian nu e Balcicul Cellei Serghi şi totusi eu l-am sorbit din cărţile amândurora... m-am hotărât să încerc un exercitiu (cu semi-pleonasmul de rigoare, uşor adolescentin) pornind de la cartea pe care o citesc acum - Romanul adolescentului miop : să definesc orizontul cultural al adolescentului miop prin lecturile sale.

De ce ? Pentru că perioada interbelică e fascinantă, e o lume plină de viaţă curată, vorbind o limbă nouă, e perioada care a dat ce e mai de seamă în proza românească. Cât despre orizontul cultural al vremii, nu cred că îl putem obţine printr-o simplă scădere: nu este adică orizontul nostru cultural minus Preda, minus Camus, minus Makine sau Zadie Smith. Aşa cum de-a lungul istoriei s-au pierdut nume de sfinţi sau de zei, la fel poate vom găsi atmosfera culturală a acelor vremi autori ce vor fi scriind cândva fragmente savuroase, dar ale căror nume, uitate prin cine ştie ce poduri ori pivniţe ale memoriei colective, ne par astăzi prăfuite. Unele cărţi sunt însă ca vinurile vechi: trebuie sa treaca praful anilor peste ele pentru ca gustul lor sa fie plin, buchetul desăvârşit.

Ce citeşte aşadar adolescentul miop? Lista e lungă :
  1. Bouvard et Pécuchet
  2. L'enfant de volupté - D'Annunzio
  3. Le Feu - D'Annunzio
  4. Balzac
  5. Victor Eftimiu
  6. Brand - Ibsen
  7. Le Petit Parisien
  8. Anatole France
  9. Păcat boieresc - Caragiale,
  10. Roşu şi negru, vol. I
  11. Les Misérables
  12. Comedia umana (L'enfant maudit) - Balzac
  13. L'unique - Stirner
  14. Împărat şi proletar şi critica lui Gherea
  15. Uliţa copilăriei - Ionel Teodoreanu
  16. La lutte universelle - Felix Le Dantec
  17. Istoria literaturilor romanice - Auguste Comte
  18. Vol III al lui Iorga
  19. Sanctuaires d'Orient - Schuré
  20. o nuvelă de Panait Istrati
  21. Selma Lagerlöf
  22. Blasco Ibañez
  23. Lea Messieurs Golovleff - Chtcheacute;drine
  24. Ecleziastul
  25. Năpasta - Caragiale
  26. Racine cu critica lui Faguet si Brunetière
  27. Însir-te Mărgărite
  28. Don Juan - Victor Eftimiu
  29. Discipolul diavolului - Molnar
  30. Rama
  31. Claude Farrère
  32. Crimă şi pedeapsă - Dostoievsky
...si continua inca multa vreme. Un proiect pentru o viata. Caci fiecare carte cheama o alta, incet-incet se tese panza de paianjen. Dar am renuntat deja, nu voi citi toate astea acum. Am inceput sa citesc Iorga, am inceput sa nu ma mai tem de mituri. De aici incepe un alt drum.